Ciorbea, despre legea care a stat în calea „dreptului legitim” al lui Dragnea de a fi premier: Mulți nici nu au răsfoit excepția

Ciorbea, despre legea care a stat în calea „dreptului legitim al lui Dragnea de a fi premier: Mulți nici nu au răsfoit excepția
Publicat: 10/01/2017, 14:19
Actualizat: 09/06/2018, 06:48

„Am convingerea că nicio persoană responsabilă, de bună credință, care a citit acea excepție nu ar putea și nu poate să fie deranjată, fie că e din România, fie că e de oriunde din lume, de faptul că toți cei care fac parte din conducerea celor trei puteri ale statului ar trebui să îndeplinească aceleași condiții extrem de înalte de moralitate, de cinste, de corectitudine pentu a îndeplini aceste funcții de demnitate publica. Prin urmare, toti cei care vorbesc și dau lecții de constituționalitate sau de moralitate am convingerea că nici măcar nu au răsfoit acea excepție de neconstituționalitate.

Ar fi bine mai întâi să rasfoiască excepția și pe urma să vorbească despre ea. Știu că mulți sunt deranjați că a crescut numărul de petiții de când eu sunt Avocat al Poporului, că a crescut numărul de audiențe, de rapoarte speciale, că mă ocup și de cei din temnițe, de toată lumea, pentru că toți au anumite drepturi care trebuie respectate. Am făcut foarte multe sesizări din oficiu, anchete care deranjează. Dacă asta deranjează, e altceva, măcar să spună deschis ce îi deranjează. În rest, să te ascunzi după o excepție care vrea acelasi regim juridic, același nivel de moralitate pentru toți conducătorii din fruntea țării, nu văd de ce anume ar fi cineva deranjat, din țară sau din lume”, a declarat Victor Ciorbea la Parchetul General, unde a fost citat ca martor în Dosarul Mineriadei.

Întrebat despre o eventuală demisie, Victor Ciorbea a spus că cei care au ridicat această problemă sunt „bieți oameni care nu știu despre ce e vorba și nu au avut răbdarea și nici interesul să citească excepția pe care am formulat-o”.

Victor Ciorbea a făcut precizările referitoare la sesizarea făcută la CCR privind legea 90/2001, care nu permite persoanelor condamnate să facă parte din Guvern, după ce decizia a fost criticată de șeful statului și de fostul președinte al României, Traian Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un telescop spațial care a costat mai bine de 800 de milioane de dolari a...